Acum câteva zile am pomenit despre un personaj ciudat, rău și deloc îngăduitor pe care îl găzduim în noi, în timp ce ”el” are ca singura rațiune de a exista, eșecurile și rateurile noastre permanente. Atenție, nu doar se întreține și se menține cu ele, dar este chiar cel care le provoacă. Și l-am numit Fentorul sau Omul negru tocmai pentru aces profil pe care îl prezintă (rigid, disprețuitor, ironic, zeflemist) și care se pune în evidență printr-un ton deosebit de autoritar folosind de cele mai multe ori expresii ca:
Trebuie!
Muncește!
Grabește-te!
Du-te! Vino!
Femeile sunt...! Bărbații sunt...!
Am spus data trecută, că acest personaj este acea parte a noastră care există sub umbrela fricii de a obține ceea ce ne dorim cu adevărat și că are ca rațiune unică să distrugă, să împiedice și să strice planurile vieții.
Grozav portret, nu-i așa?
Acum se pare că ești chiar în momentul în care îți pui întrebările:
~De ce-l mai gazduiesc încă pe acest sabotor?
~De ce-l mai gazduiesc încă pe acest sabotor?
~De ce permit să facă parte din mine și din personalitatea mea?
~Cât a să mă mai las manipulat/ă de acest personaj?
~Ce beneficii am?
~Cât a să mă mai las manipulat/ă de acest personaj?
~Ce beneficii am?
Atâta timp cât singurul obiectiv al acestui personaj este de a-mi întări gândurile negative în legătura cu ceea ce vreau să fac, ar fi minunat de văzut cum poate fi rezolvată această necesitate...
Undeva în psihicul nostru este conținut tot ceea ce detestăm la noi, ceea ce nu putem înțelege și accepta sau ce nu putem să vedem la noi, cum ar fi traumele noastre. Carl Gustav Jung a numit acest concept, UMBRA. Se mai poate privi acest lucru, ca fiind un sac în care am adunat toate acele aspecte ale noastre pe care nu le putem înțelege și pe care le refuzăm cu tărie. Deasemenea tot în acest sac, depunem și toate experiențele noastre rușinoase, umilitoare, devalorizante, neputințele noastre, rănile și suferințele create din experiențele dificile din timpul vieții.
Este vorba de sacul în care ascundem durerile și suferințele trăite pentru a le refula, în dorința de a scăpa de ele....
De fapt, ce se-ntâmplă?
Nimeni nu iubește durerea și când aceasta apare, apare și tendința de a o îndepărta din planul conștient, de a o izola, chiar și de a o ignora. Acest lucru face ca fluxul de energie care o însoțește să nu mai funcționeze corect, blocând durerea care este de fapt un proces natural de transformare și care este și cheia rezolvării problemei cauzatoare. Ei bine, din acest moment, durerea se va cristaliza și se va ancora într-un colț umbrit al psihicului nostru lucru care poate deveni extrem de periculos pentru viața noastră de mai târziu...
Va continua...